Dr. Adrian Morar

Băncile cooperatiste din ţara noastră fac parte din marea familie a instituțiilor de credit și sunt entităţi bine organizate, cu rază proprie de activitate şi cu statut propriu, guvernate de legislaţia bancară şi de normele şi reglementările interne, elaborate de Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP şi aplicabile tuturor unităţilor din reţea.

În cadrul sistemului financiar-bancar, băncile cooperatiste au un loc bine determinat și au funcţionat de-a lungul timpului, în mai multe forme de organizare şi sub diverse denumiri, cu toate transformările şi modernizările prin care au trecut şi-au păstrat identitatea, respectând principiile cooperatiste, statuate la nivel internaţional.

Un atu remarcabil pentru unitățile noastre îl reprezintă o istorie unică, de peste 165 de ani, iar solidaritatea și coeziunea în identificarea implementarea celor mai bune soluții pentru problemele cu care ne-am confruntat în ultimii ani, ne-au dat curajul unei abordări pozitive a  depășirii greutăților pe care le-am întâmpinat.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP are a doua rețea teritorială de unități din sistemul bancar românesc și prima ca număr de unități în mediul rural, are cea mai bună solvabilitate, cel mai mic nivel al creditelor neperformante, cel mai bun raport credite-depozite, ceea ce a însemnat locul I în topurile Finmedia în ultimii ani, am făcut să fie apreciate și respectate, îndeplinindu-și menirea pentru care ele există

Anul 2017, la fel ca și precedenții, a avut o evoluție pozitivă în care indicatorii de prudențialitate bancară şi profitabilitatea s-au situat la niveluri bune, majoritatea acestora fiind în creştere de la un an la altul. 

Este edificator în acest sens faptul că Banca Națională a României a evaluat cu rating 1, 19 din cei 26 de indicatori de prudențialitate pe care aceasta îi urmărește și analizează lunar la nivelul sistemului bancar românesc.

De asemenea, tot pe linia evaluării calității activității desfășurate, Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP a beneficiat în cursul anului 2017 de un audit din partea unei instituții de rating internațional, agreată de Uniunea Europeană, respectiv MicroFinanza Rating.

Este remarcabil faptul că ratingul final atribuit a fost unul bun, respectiv BBB, în condițiile în care din totalul unităților auditate de firma amintită doar 4% au beneficiat de rating A, iar 23% dintre unitățile auditate printre care și instituția noastră au beneficiat de ratingul BBB.

La nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP şi la nivel agregat s-a avut în vedere ca întreaga activitate să fie abordată printr-o evaluare atentă a riscurilor semnificative, astfel încât natura și compoziția portofoliului de produse și servicii să țină cont de unele aspecte specifice ale activității noastre: băncile cooperatiste desfăşoară, în special, activităţi bancare tradiţionale, respectiv atragerea de resurse de la populaţie şi plasarea acestora, precum şi activităţi în parteneriat şi în mandat cu agenţi economici de importanţă naţională; băncile cooperatiste din reţeaua CREDITCOOP efectuează operaţiuni doar în monedă naţională; portofoliul de credite al băncilor cooperatiste din reţeaua CREDITCOOP este format, în special, din credite a căror valoare medie se situează în jurul a 14.000 lei, acordate în proporţie de 99% membrilor asociaţi; portofoliul de titluri deţinut de Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP este format, în principal, din certificate de trezorerie, care se încadrează în categoria instrumentelor investiţionale cu risc scăzut; strategia de afaceri pentru anul 2018 a Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP a prevăzut o creştere rezonabilă a activităţii; băncile cooperatiste şi agenţiile Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP nu au expuneri față de firme în insolvență și nu au vândut credite neperformante către societăți de recuperare creanțe.

Alături de calitatea deosebită a activităţii de creditare desfăşurată, concretizată într-un nivel foarte mic al creditelor neperformante, precum şi de acurateţea operaţiunilor în parteneriat, băncile cooperatiste prezintă un interes deosebit şi datorită specificităţii acționariatului, atât Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, cât şi băncile cooperatiste fiind entităţi bancare, cu capital privat integral românesc. 

La Banca Centrală Cooperatistă sunt acţionare cele 41 de bănci cooperatiste afiliate, iar la acestea sunt acţionari peste 654.400 de membri asociaţi ceea ce înseamnă că sistemul bancar cooperatist dispune de o bază solidă şi diversificată de capital, care este în întregime autohton.

În anul recent încheiat băncile cooperatiste au menținut un ritm de creștere al depozitelor și creditelor care s-a situat la nivelul creșterii medii din sistemul bancar. Dobânzile medii practicate la depozite în anul 2017 în rețeaua CREDITCOOP au fost de aproximativ 2%, iar nivelul dobânzilor la credite a manifestat o ușoară tendință de scădere față de sfârșitul anului anterior.

S-a reuşit consolidarea rolului, locului şi numelui băncilor cooperatiste, ca instituţii financiare şi de credit, specializate pe categoria de clienți specifică și în zonele în care acestea acţionează. Şi cum băncile cooperatiste promovează cu prioritate creditele de consum pentru populație, putem aprecia că, pe acest segment, chiar dacă nu am urmărit în mod deosebit o anumită cotă de piață, nivelul acesteia se situează la aproape 4%. Dacă ne referim, însă, la mediul rural, unde băncile cooperatiste își desfășoară mai mult de 55% din activitate, pentru această zonă, cota de piață depășește 14% și estimăm că acest procent va putea fi îmbunătățit în viitor. S-a acţionat în permanenţă pentru reducerea costurilor, s-a înregistrat un nivel redus al creditelor neperformante şi, pe cale de consecinţă, un nivel rezonabil al ajustărilor de valoare. 

S-a promovat o politică adecvată de dobânzi pasive - pe care le-am menţinut în limite competitive - şi o politică salarială bazată pe performanţe, s-au efectuat cu atenţie investiţiile,  s-a optimizat fluxul de numerar şi transportul acestuia, ţinând cont de specificul reţelei noastre, care are o mare dispersie teritorială. Faptul că fondurile proprii au crescut în mod constant, de la an la an, în special pe seama măririi capitalului social, a permis băncilor cooperatiste să desfăşoare o activitate de creditare cu costuri rezonabile. 

Astfel, fondurile proprii la nivelul Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, în echivalent euro, au fost de 9.870.467, față de 5.000.000 euro stabilit de  Banca Națională a României prin reglementări, iar la nivelul rețelei CREDITCOOP acestea au fost 59.447.532 euro, față de nivelul minim de 10.000.000 euro prevăzut de aceleași reglementări.

S-au remarcat, și în anul 2017, activităţile în parteneriat şi în mandat, desfăşurate de băncile cooperatiste, în special cele din domeniul încasării facturilor emise de Telekom, RCS&RDS, Orange, Electrica, Enel Energie, Engie Romania, Royal Canin, Citibank etc., precum și alte câteva parteneriate aflate în curs de finalizare.

Un parteneriat deosebit de benefic l-a reprezentat derularea contractului cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, domeniu în care avem peste 173.000 de clienţi persoane fizice și juridice, unităţile noastre efectuând pentru aceştia plăţi în valoare de aproximativ 240,4 mil. lei. Un alt parteneriat deosebit de important este și cel derulat cu Casa Națională de Pensii Publice prin care, până în prezent, un număr de aproximativ 15.000 persoane își încasează pensia prin unitățile noastre.

La 31 decembrie 2017, totalul activelor bilanţiere însuma, la nivel agregat, 1.216 mil. lei, fiind în creștere cu 9,3% față de anul 2016. Valoarea totală a împrumuturilor acordate în anul anterior de către băncile cooperatiste a fost de 468 mil. lei, iar creditele restante exigibile, creanţele ataşate şi sumele de amortizat aveau, la data respectivă, un sold de 2,5 mil. lei, la valoare brută, ceea ce înseamnă o pondere de 0,3 % în totalul plasamentelor. 

Soldul depozitelor la termen la nivel agregat a fost de 746,9 mil. lei, cu o creştere de 10% faţă de anul precedent. S-a urmărit cu atenţie, pe tot parcursul anului trecut, realizarea unui nivel corespunzător al lichidităţii, pe ansamblul reţelei, acesta fiind de 28,6%. De asemenea, s-a calculat şi s-a urmărit rata fondurilor proprii totale care, la 31 decembrie 2017, era de 30,6%.

O satisfacție deosebită ne oferă faptul că toți anii, din 2000 și până în prezent, atât la Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, cât și la nivelul consolidat al rețelei noastre, au însemnat tot atâtea bilanțuri cu profit, în anul 2017 realizându-se un nivel rezonabil al profitului de 5 mil. lei. Totodată, și în anul 2017, am înregistrat și costuri suplimentare generate de efectuarea de amenajări şi modernizări ale spaţiilor, asigurarea măsurilor de securitate, investiţii în tehnică de calcul, cheltuieli cu dobânzi la depozitele pe termen, costuri legate de constituirea rezervei minime obligatorii, a rezervei mutuale de garantare, contribuţia la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Faptul că aproape toate unitățile noastre dispun de sedii proprii dotate și amenajate corespunzător cu tehnică de calcul și aparatură de birou la nivelul exigențelor activității bancare, ne dau încredere că reușita noastră va fi garantată și în viitor. În rețeaua noastră, valoarea imobilizărilor corporale, la finele anului trecut, a fost de aproape 106,3 mil. lei, iar volumul investiţiilor realizate de organizaţiile cooperatiste de credit din reţeaua CREDITCOOP, s-a ridicat la 9 mil. lei.

Putem constata că cele mai multe bănci cooperatiste s-au consolidat din punct de vedere organizatoric, iar în marea lor majoritate, salariaţii acestora în număr de aproape 2000, atât la nivel de conducere, cât şi de execuţie, şi-au făcut datoria, au depus eforturi deosebite în această perioadă de maximă solicitare, concentrându-se pe gospodărirea atentă a patrimoniului unităţilor, pe utilizarea eficientă a fondurilor proprii şi, mai ales, pe servirea promptă şi civilizată a clienţilor noştri.

Prin faptul că un număr însemnat de bănci şi-au redus, în ultimii ani, în mod semnificativ numărul de unităţi, ni s-a creat un teren favorabil, atât din punct de vedere al oportunităţii de recrutare de noi clienţi, cât şi de deschidere de noi unităţi, în zonele cu potenţial bancar.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP a întreprins, şi va întreprinde în continuare, demersuri ca sistemul nostru bancar cooperatist să fie cât mai cunoscut, în special pentru partenerii tradiţionali, pentru instituţiile financiare partenere, precum şi pentru altele, dar adevărata promovare a activităţilor, a produselor bancare oferite, precum şi a detaliilor legate de dobânzi, comisioane şi altele asemenea, care să ajungă direct la ţintă, la clienţii potenţiali, constituie atributul exclusiv al băncilor cooperatiste, care se adresează clienţilor din raza proprie de operare.

Referitor la obiective strategice pentru anul în curs acestea se concretizează în principal în creșterea soldului creditelor acordate clientelei nebancare față de anul precedent cu cel puțin 9,6%, a depozitelor la termen atrase de la clientela nebancară cu cel puțin 5,3%, a capitalului social cu cel puțin 1,7% și realizarea unui nivel al profitului brut de cel puțin 6,3 mil. lei. 

Vom avea, ca şi până acum, o atitudine de respect faţă de membrii noștri, vom fi mereu atenţi cu aceștia, având în vedere că tradiţia organizaţiilor noastre ne obligă la ataşament faţă de asociaţi şi de valorile cooperatiste şi că deosebirea dintre activitatea băncilor cooperatiste şi cea a celorlalte bănci constă tocmai în apropierea şi încrederea care se manifestă, şi s-a manifestat întotdeauna, între unităţile cooperatiste, membrii lor asociaţi şi clienţi. Cunoaşterea reciprocă, permanenta colaborare cu clienţii, stabilitatea unităţilor şi continuitatea activităţilor sunt lucruri pe care le vom avea în vedere, atât pentru fidelizarea clienţilor existenţi, cât şi pentru a-i convinge pe alţii să acceseze produsele şi serviciile oferite de băncile cooperatiste.

Avem toate motivele să privim viitorul cu demnitate şi cu încredere în forţele noastre, întrucât cooperația de credit a demonstrat, de mai mult timp, dar mai ales în ultimii ani, că este una dintre cele mai reușite structuri de tip asociativ din România și o componentă importantă a economiei sociale. 

Vom continua demersurile de modernizare inclusiv prin procese de fuziune și vom demonstra că băncile cooperatiste își merită cu prisosință locul în pretențioasa familie bancară, acestea dispunând de un potențial uman și de resurse interne deosebite, dar mai ales de o valoroasă experiență profesională, determinată atât de multiplele modificări și completări legislative, cât și de reglementările bancare aplicabile unităților noastre.

Atât conducerea Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP, cât şi salariaţii acesteia sunt și vor fi aproape de băncile cooperatiste din reţea, întotdeauna receptivi la problemele şi preocupările lor şi vor acţiona pentru apărarea demnităţii organizaţiilor cooperatiste şi a intereselor acestora, militând pentru întărirea prestigiului şi pentru consolidarea lor, ca unităţi componente ale sistemului financiar – bancar românesc.

Ne dorim să realizăm, şi în acest an, ceea ce ne-am propus, să înfăptuim obiectivele strategice pe care le-am prevăzut, care sunt realiste şi cu un potenţial de risc relativ scăzut, să depăşim împreună toate greutăţile şi să fructificăm experienţa pe care am dobândit-o în ultimii ani, pentru dezvoltarea unităţilor din reţeaua CREDITCOOP.

Dr. Adrian Morar 

Director general al Băncii Centrale Cooperatiste CREDITCOOP

Semnatura